Voca?ia de a fi diriginte

Dirigintilor nostri, Profesori-Prieteni-Protectori, le suntem recunoscatori pentru Lectiile de Dirigentie, pentru pauzele în care eram ascultati la dirigentie, pentru închegarea noastra ca o familie,  caci ei ne sunt deopotriva P?rinti.
Tiparul lor interior -  echilibrat si constant - îl regasim în noi, c?ci au fost dascalii care ne-au marcat esential devenirea.
Materiile pe care ni le-au predat s-au îmbog?tit pentru noi, copiii lor, c?ci au l?sat fereastra sufletului deschis?.
V? multumim, v? respect?m si v? purt?m cu noi, oriunde am merge, oriunde ati fi.

Lectie de dirigentie

Ca profesor ?i ca diriginte, la începutul c?l?toriei laolalt? cu copiii care urma s?-i p?storesc timp de patru ani de zile, am considerat c? TIMPUL – arbitru nemilos între noi ?i etern - î?i imprim? curgerea pe chipurile voastre; via?a ?i oamenii v? vor schimba... din copiii care au fost, va r?s?ri un zâmbet de curcubeu peste ani, liant între inocen?? ?i maturitate.
De pe b?ncile clasei în care a?i inv??at, s-au ridicat elevi, unii cu nume mai sonore în via?a social?, economic?, politic? ?i cultural?. Dar mai presus, s-au ridicat elevi care, de?i s-au pierdut în destinul nostru cel de toate zilele, au purtat în suflet marca unui fluid emo?ional pe care nimeni nu ?i-l poate ?terge.
Cu trecerea României la democra?ie am fost convins c? profesorii clasei, împreun? cu dirigintele, vor g?si în infinitul – mic timp r?mas pân? la absolvire, suficiente resurse de munc? ?i inspira?ie pentru ca elevii lor s? se poat? adapta din mers pentru VIITORUL ce avea s? vin? în curând.
Privind în trecut, noi profesorii, con?tientiz?m c? am f?cut suficient mai mult decât fac unii profesori în zilele noastre. Ne-a însufle?it dragostea fa?? de elevi, profesionalismul fa?? de obiectele pe care le predau. Azi, putem spune c? nu este bucurie mai mare decât s? vedem cum fo?tii elevi, î?i aduc aminte de noi când ne spun “domnul diriginte“  sau “domnul profesor“.
Dasc?lii vo?tri au vegheat ca drumul pe care ve?i merge s? fie drept, curat, plin de realiz?ri frumoase. Am ad?ugat în timpul lec?iilor câte un strop din sufletul nostru, din elanul nostru, pentru ca voi s? deveni?i o arip? din zborul acestora.
Privi?i aceast? revedere ca o binecuvântare !

Dirigintii nostri

Un dialog despre promotia 1990 nu ar trebui sa porneasca de la ultima zi de scoala, ci de la prima zi în care aceasta generatie a luat loc în bancile Liceului Roman Voda.a din ei, daca ei vor ajunge cel putin la nivelul seriei care tocmai terminase. Acesta era întotdeauna sentimentul pe care îl aveam pentru toate seriile pe care le luam si, în mod sigur, în '86 a fost la fel.
Cum ne priveati în prima zi? Ca diriginte? Sau ca profesor de matematica?
Nu ca diriginte. Ca diriginte nu aveam nici un fel de fric?: aveam o or? în plus, care era foarte bine folosit? ca or? de matematic?. Mi-era fric?, îns?, ca profesor. Totu?i, faptul c? diriginte fiind, ?i profesor în acela?i timp, m-a legat mai mult de voi decât fa?? de o alt? clas? la care predam f?r? a fi diriginte.aveam o ora în plus, care era foarte bine folosita ca ora de matematica. Mi-era frica, însa, ca profesor. Totusi, faptul ca diriginte fiind, si profesor în acelasi timp, m-a legat mai mult de voi decât fata de o alta clasa la care predam fara a fi diriginte.

Doamna Dirigint? Dr?ghici
Printr-o conjunctura mai deosebita, mai precis numirea domnului Irimia în func?ia de director adjunct, eu am preluat clasa din luna ianuarie. Prin urmare, “bobocii” aveau deja penajul în formare. Cu toate astea, ma priveau cu ochi mari, speria?i ?i plini de întrebari. Mi-au fost dragi din prima clipa, iar sentimentul acesta nu s-a stins nici atunci când au facut câte o nazbâtie de propor?ii ?i nici acum, când îi vad oameni maturi, cu responsabilita?i.

Domnul Diriginte Dobreanu
Cât m? prive?te, cred c? oricare dintre profesorii c?rora li se încredin?eaz? responsabilitatea de a fi diriginte, dac? o prime?te cu dragoste ?i nu pentru neînsemnata sum? de bani care se adaug? la salariul mizer, prive?te copiii cu dragoste, înv?luindu-i cu c?ldur?.
Înv???ceii sunt atunci ni?te puberi care p??esc în adolescen?? ca într-o mare aventur?. Admiri la ei spiritul de aventur?, dar în acela?i timp tr?ie?ti pentru ei un sentiment de compasiune ?tiind c? vor intra în jungla vie?ii unde-i a?teapt? la tot pasul fiare gata s?-i sfâ?ie, unde li se vor întinde capcane. ?tii c? vor avea parte nu numai de succese, ci ?i de e?ecuri, de dezam?giri, frustr?ri ?i decep?ii, ?tii c? mul?i vor tr?i experien?a fericit? a primei iubiri, dar ?i am?r?ciunea primei decep?ii. Oare pe um?rul cui vor plânge atunci ei? Cui i se vor confesa? Poate mamei, poate unei prietene sau unui prieten ori poate chiar dirigintelui.

l Când, în cei patru ani de dirigentie, v-a cuprins cea mai puternica emotie. Puteti descrie întâmplarea, momentul acela, pe care nu l-ati putut uita niciodata si pe care îl considerati emblematic pentru aceasta promotie care se reîntâlneste astazi dupa 20 de ani?

DDP - Din nefericire, la voi chiar exist? un moment din acesta, care pe mine m-a ?ocat atunci: a fost plecarea voastr? la M?t?sari. Eu a?a ceva nu am avut pân? atunci ?i nici de atunci încolo nu am mai avut – momentul acesta a fost unic. Într-adev?r unic. ?i pe mine m-a ?ocat.
Îmi aduc aminte: Ce stare ap?s?toare era acolo când v-au adus pe to?i în bibliotec?. Era venit de la securitate, era Albu venit acolo, ?i nu ?tiu care de la partid. Atmosfera era a?a, foarte… ap?s?toare, bine – unora le p?rea bine c? pleac?, dar în general era a?a sumbru…
Si e momentul care m-a scos din uz, m-a zapacit.
Eu ?i a?a în felul meu am fost mereu un r?zvr?tit, a?a: nu mi-a pl?cut dictatura, nu mi-a pl?cut aia, nu mi-a pl?cut aia… Cele mai proaste ?i mai urâte sentimente le am din armat?, unde era dictatur?, de?i acolo nici nu s-ar fi putut probabil altfel. Nu. Nu îmi pl?ceau multe lucruri, dar acesta a pus capac, atunci.
Si stateam si eu si ma gândeam: Ce vina au baietii astia?
Era clasa a XI-a, clasa a XI-a din punctul meu de vedere, ca profesor, nu ca diriginte, era începutul Analizei. Era greu. Era greu ?i materia fusese ?i a?a înghesuit?.
A fost urât…
Acesta e momentul care m-a marcat pe mine.

- Ati vazut atunci partea urâta…

DDP  - Partea urât?… Partea urât? am mai v?zut-o ?i pân? atunci, am mai v?zut-o ?i dup? aceea.
Când b?team toamna câmpurile. B?team ?i câmpurile, b?team ?i câmpii. ?i atunci se vedea partea proast? a sistemului. Se mai vedea ?i de toamna pân? prim?vara, când înghe?au geamurile ?i nu mai vedeai nimic afar?, dar…
Dar momentul acesta al plec?rii voastre atunci, nu ?tiu... a?a mi-a l?sat o urm? de urât, a?a…  În suflet.

- Dar o întâmplare frumoasa?  Alina Suman si-a amintit ca o data, în clasa a X-a, am schimbat clasa noastra cu o clasa de a 12-a de alaturi.

DDP  -  Da… Era de 1 aprilie. Se întâmpla destul de des acest lucru. De 1 aprilie eram obi?nuit, când m? duc într-o clas?, s? nu g?sesc clasa respectiv?. Bine… mai mult jucam teatru. F?ceam pe surprinsul, c? nu ?tiu ce, c? nu ?tiu cum. Dar în?elegeam cum st? treaba.
O întâmplare iesita din comun si frumoasa, nu stiu daca îmi aduc aminte: Clasa voastra juca fotbal nu stiu cu cine. Si m-am dus în tribune. Eram cu fetele, am facut galerie, atunci… am strigat, am urlat, am tipat, a fost un moment frumos!

DDAD - Momente în care s? mi se umezeasca ochii de emo?ie au fost nenum?rate ?i unul dintre ele a fost acela în care, la sfâr?itul orelor, într-o zi foarte însorit?, copiii mi-au propus s? mergem s? facem fotografii la fântâna artezian?. Eu obi?nuiam sa-i numesc “puii mei” ?i m-a impresionat dorin?a lor de a se îngr?m?di cu to?ii în toate pozele, încât sa fim împreuna în orice secven??. Mi-a pl?cut s? constat ca se simt bine împreun? ?i c? suntem uni?i a?a cum, în adâncul sufletului, îmi doream sa fie.

DDD - Emo?ii are dasc?lul poate la prima or? de dirigin?ie din cariera sa. Emo?ii am avut când nu mai trona deasupra catedrei tabloul lui N. Ceau?escu fiindc? b?nuiam c? va urma o mare p?c?leal?; când elevii veneau de 1 Martie s?-mi atârne în piept acele modeste m?r?i?oare. Odat? o elev?, nu-i mai re?in numele, iradia în clas? de fericire ?i p?rea c? e total absent? de la ce se întâmpla în clas?. Întrebând-o în pauz? ce este cu ea, mi-a r?spuns tran?ant: ”Domnule diriginte, sunt îndr?gostit?!”

Dascalii obisnuiesc sa contureze exact portretul tânarului în formare si, adeseori, sa prevada ceea ce va fi sa devina acesta. Ati umarit devenirea celor care v-au fost elevi? Câti dintre cei pe care i-ati “crescut” credeti ca si-au împlinit destinul?

DDP  - În mod normal, poate a?a ar fi trebuit, dar eu nu am avut calitatea aceasta de a vedea exact ce va ajunge fiecare.
Cum era atunci: Scoala aia facuta era legata de practica si practica de gard. Nu exista sectia „umana”, iar la matematica-fizica veneau oameni care nu aveau ei… nu aveau chemare spre partea asta „reala”. Si aici, la voi, au fost multi care au facut cu totul altceva dupa …
Am putut s? îmi dau seama de un lucru, ?i asta cam dup? primul trimestru: care nu au chemare spre partea real?.  Eu zic c?-i mai p?suiam a?a… atât cât se putea – Era o treapt?!
Voi to?i care a?i terminat a?i fost aceea?i dintr-a IX-a. A?i intrat masiv la treapt?. Ce s? urm?re?ti? ?i noi, profesorii, eram pu?i într-o situa?ie: S? lu?m un tip X, care e evolu?ia lui? Era o stare tipic?: Cei care le aveau cu partea real?, îi mânca Politehnica. Nu era nimic altceva. Unde s? se duc?? Foarte rar se mai ducea câte unul la mate. Cam în fiecare serie erau câte unu-doi care se duceau. ?i la voi s-a dus Mihaela. Deci eu în fiecare serie am câte un „prof” f?cut.
Iar ceilal?i, care nu „le aveau” cu mate, porneau în general spre filologie sau spre drept, c? atâta mai era. Deci, nu. Nu pot s? spun c? „am urmarit” pe cineva, c? cineva s-a realizat mai bine decât altul. Nu pot s? spun. Sigur a? putea s? fabulez …

- Când am plecat ce ati simtit?

DDP  - Obi?nuiam, totu?i, ultima or? de dirigen?ie s? o ?in, ca dirigen?ie! ?i s? ?in un logo scurt. A?a… Nu ?tiu dac? la voi am f?cut sau nu am f?cut a?a. Pentru mine, seriile care terminau erau împ?r?ite în trei. Erau serii dup? care îmi p?rea r?u c? pleac?, erau serii care îmi era indiferent dac? pleac? sau nu pleac? ?i serii dup? care f?ceam cruce: Bine c? am sc?pat!
Ei… pot sa spun sigur acum: ati facut parte din prima categorie. Ati fost o serie de care eu m-am atasat, asa… sufleteste. M-am atasat. Mi-a parut rau când ati terminat…
Dar trebuia sa terminati, trebuia sa plecati... Asta era. Au venit altii. I-am primit iar cu frica si tot asa…

- Câti dintre cei pe care i-ati “crescut” credeti ca si-au împlinit destinul?

DDP  - E foarte greu de r?spuns la asta. ?i ?tii de ce? Eu nu ?tiu foarte bine ce „a ajuns” fiecare. La voi a fost o treab? foarte greu de prev?zut. Voi, în ultimul an, a?i prins, cum le zic eu ?i nu le spun altfel: „evenimentele din '89”- pot s? le numeasc? al?ii cum vor, eu altfel nu le spun - atât. ?i dintr-o dat? totul s-a întors la minus unu. Nu mai era nimic din ceea ce a fost înainte. ?coala în nici un caz nu v-a preg?tit pentru nimic din punctul acesta de vedere. De altfel, nici pentru altele nu… ?coala româneasc? este, ?tiu eu, r?mâne, a r?mas datoare ?i a fost întotdeauna datoare cu preg?tirea pentru via??. ?coala preg?tea foarte bine profesional, dar pentru via?? ?i pentru profesie …
Eu îmi aduc aminte, student fiind, aveam prin anul 4 a?a-zisa preg?tire pedagogic?: te duceai la o  ?coal?, ?ineai lec?ii… Dar acelea erau ni?te clase obi?nuite cu a?a ceva. Acolo era un fel de regie: Azi vine un student ?i ?ine o or?, profesorul dup? aceea î?i „îndrepta” ora deoarece nu îi pl?cea cum s-a predat – era normal. Dar totul era artificial.
Asa ca eu nu am cum sa stiu daca fiecare si-a atins sau nu visul, daca s-a realizat conform celor ce gândeam eu, si asta pentru ca nu stiu despre foarte multi ce sunt.
Mai ales cu evenimentele din '89... nu a fost nimeni preg?tit s? î?i ia libertatea în mâini, dac? a existat o libertate. Nu ?tiu.
Eu îmi aduc aminte ca m-am bucurat teribil atunci. M-am întâlnit a doua zi pe culoar – eram asa… mai apropiat… - cu Nenica. Ne-am luat, ne-am pupat noi, ne-am bucurat, si la un an de zile ne-am întrebat: „De ce ne-am bucurat noi atunci?”
Nu am putut sa raspundem nici unul de ce ne-am bucurat.
Nici acum nu ?tiu de ce m-am bucurat. La momentul ?sta e aproape tot ca în '89. Nu e mare deosebire: acum doar po?i s? vorbe?ti f?r? grij? – atunci nu prea vorbeai, doar într-un cerc restrâns cu telefonul cu perna pe el...
De aceea nu stiu daca, daca am putut sa prevad pentru fiecare ce va ajunge sau daca s-a realizat fiecare.
Nu stiu.

DDAD -  Calea pe care o urmeaza acum fo?tii mei elevi difera destul de mult de planurile lor de atunci ?i de perspectivele care se puteau întrevedea. Unul dintre cei mai nabadaio?i baie?i a ales rigoarea vie?ii de armata. Un altul, cu spirit tehnic remarcabil, este astazi medic. Una dintre fete, delicata ?i cocheta, este un stomatolog apreciat, o alta face abia acum cursuri de canto, a?a cum î?i dorea cândva. ?i exemplele sunt multiple. Eu cred ca fiecare a ales cu inima ceea ce vrea sa faca ?i tocmai de aceea pot spune ca cei mai multi ?i-au împlinit visul. Cu mul?i dintre ei ma întâlnesc ?i acum, în timp ce ei î?i plimba copiii. Este un sentiment placut sa-i vad în postura de parin?i grijulii, pe ei, zglobiii de altadata. ?i poate ca tocmai faptul ca-?i îndeplinesc atât de bine rolul de parin?i tandri ?i responsabili este marea lor reu?ita.

DDD - Din p?cate, leg?tura mea cu fo?tii elevi, dupa terminarea liceului, a fost sporadic?. Pe unii nu i-am v?zut de 20 de ani ?i nu ?tiu dac?-i voi revedea ?i acum. Câ?i din ei au reu?it s?-?i împlineasc? un vis, greu de spus.

Formularea «a-?i împlini destinul» o privesc cu rezerv?. Dac? accept?m ideea de destin, trebuie s? accept?m ?i ideea de predestinare ?i poate chiar de fatalitate.

l Promotia 1990 a fost una aparte... Ultimul an de scoala a început în comunism si s-a încheiat într-o epoca plina de prefaceri, care se voia a fi începutul noului capitalism. În anul 1990, ei au avut privilegii necunoscute generatiilor de pâna atunci: au votat pe 20 mai 1990 la primele alegeri libere, dar au sustinut si primul bacalaureat într-o tara care se rupsese atât de dramatic de comunism. Li se deschideau dinainte perspective noi, inclusiv în ceea ce priveste sansele de a urma cursuri universitare, de a-si construi o cariera. Cu ce sentimente i-ati “aruncat” în aceasta lume noua, pentru care nu ati avut suficient timp sa-i pregatiti? Aveau – asa cum îi vedeati atunci – tinerii acestia capacitatea de a se adapta din mers?

DDP- Am impresia c? despre asta am vorbit mai înainte. Am r?spuns. Dar am uitat s? spun c? data aceea de 20 mai 1990 s-a numit „duminica orbului”. În mai exist? întotdeauna o duminic? care se nume?te „duminica orbului” . Este vorba de vindecarea unui orb de c?tre Iisus. ?i lumea a votat de duminica orbului ?i au votat ca orbii. ?i atunci dar ?i alt?dat?.
Întrebarea con?ine un neadev?r, dup? mine: România nu s-a rupt de nici un comunism. Comunism este ?i acum. Au venit cei din e?alonul doi… Deci nu-i rupt? nici acum. Nu a putut s? prevad? nimeni ce va urma. Sigur c? s-au deschis ni?te por?i dup? aceea. S-a m?rit ?i num?rul de facult??i, altfel se „intra” înainte. Dar nici ca acum cu facult??i peste tot. Numai la Bahna nu este facultate, dar încolo… Nici a?a! Num?rul de centre universitare trebuia s? r?mân? acela?i. Eu ?tiu pe vremea mea erau 4 centre universitare mari ?i late în ?ara asta: Ia?i, Timi?oara, Bucure?ti, Cluj. Atât. Atâtea trebuiau s? r?mân?.

DDAD -  Anul 1990, ca ?i cei care au urmat, au fost ani de mari nedumeriri ?i incertitudini pentru fiecare dintre noi. Am intrat cu totii ului?i de ce ni se întampla într-o lume care abia se construia pentru noi. De?i nu erau pregati?i pentru asemenea experien?e, copiii “mei” au avut inteligen?a ?i for?a de a se adapta ?i a înva?a sa traiasca într-o lume în rapida ?i naucitoare transformare. Au luat decizii radicale uneori ?i ?i-au construit drumul prin necunoscut. Cred c? tinere?ea le-a fost aliatul de nadejde în aceasta misiune.

DDD - De fapt nu eu, dirigintele, i-am aruncat în aceast? lume «nou?», s-au aruncat ei singuri fiindc? n-aveau încotro. Capacitatea de adaptare difer? de la un individ la altul. De obicei, spiritele cameleonice se adapteaz? mai u?or la orice realitate. Via?a îns??i i-a aruncat in aceast? «lume nou?», cum o nume?ti tu. Cum s-a descurcat în ea fiecare, afl?m de la ei acum. O vrajb? neb?nuit? cuprinsese atunci toate clasele. Începuser? a se du?m?ni elev cu elev, elev cu profesor ?i, ce era mai grav, profesor cu profesor. Aceasta pentru convingeri pe care nu le aveam, pentru ideologii false ?i mai ales, pentru marea fars? pe care le-au jucat-o cei care puseser? mâna pe frâiele puterii politice.

l Ast?zi, ?tiind ce a devenit fiecare dintre fo?tii dv. elevi, crede?i c? au reu?it s?-?i g?seasc? drumul în lumea cea nou?? A?i f?cut îndeajuns, a?i fi putut face mai mult pentru ei, atunci, în pragul anului 1990?

DDP - Mai mult… în mod sigur se putea face. R?spunsul la întrebarea aceasta am s? îl ?tiu dup? întâlnirea din bibliotec? sau din sala de clas?. ?i atunci voi ?ti, voi afla r?spunsul la întrebare: dac? sunt mul?umit de ce „a ajuns” fiecare. Doar dup? aceea, dup? ce am s? ?tiu ce este fiecare. C? puteam s? fac mai mult – asta în mod sigur. Pentru c? întotdeauna este loc de mai bine.

DDAD - În fiecare colectiv indivizii sunt diferi?i ca structura, unii au aspira?ii spre mai bine iar altora le este frica sa ?inteasca mai sus de nivelul la care se afla. Poate, ritmul navalnic în care se petreceau lucrurile la vremea aceea, a începutului de drum pentru ei, i-a înfrico?at pu?in ?i i-a facut pe unii sa ?ovaie în fa?a liniei de start. Pregati?i pentru viat? nou? care ni se deschidea în fa?a, nu eram nici unii nici al?ii. Dar faptul ca în to?i anii de liceu am încercat sa le fiu, în primul rând, prietena apropiata cu care sa se poata sfatui în orice situa?ie, cred ca le-a fost de ajutor multora dintre ei. ?i peste ani rela?ia asta s-a pastrat, ?i mul?i dintre cei pleca?i prin lume m-au cautat ca sa mai stam “la sfat” ca ?i altadata.

DDD - În pragul anului 1990, puteam doar s? le spunem s? fie mai pruden?i în fa?a marii minciuni a istoriei noastre. Niciunul dintre dasc?lii de atunci n-a ?tiut cât de versa?i sunt cei care au luat puterea. Unii b?nuiam, doar.

l Daca ati compara aceasta promotie 1990 cu promotiile apropiate – 1989 si 1991 – ce credeti ca o defineste?

DDP - Fiecare promo?ie are ceva aparte. A?a cum nu exist? doi indivizi identici. Nici m?car gemenii: ei pot fi identici la figur? – nu-i deosebe?ti – dar sunt firi diferite. Fiecare promo?ie are ceva deosebit.
Ce v-ar caracteriza pe voi: Ati fost simpatici, glumeti, glumeti în primul rând. Si mie întotdeauna mi-a placut asa ceva. O gluma, chiar daca se mai lasa si cu câte un „doi”, totdeauna mi-a placut. O generatie care avea, hai sa-i spunem spontaneitate. Acesta e termenul. Ati fost o generatie spontana.
 A… Spontana si la „+” si la „-”.
Dar spontana!

DDAD - Pentru mine ace?ti copii au avut dintotdeauna ceva special, deoarece au fost “ai mei” ?i i-am avut aproape de sufletul meu din prima clip?. Erau nastru?nici, dar simpatici ?i sensibili. A fost o genera?ie care a trebuit sa se adapteze rapid la noile condi?ii create ?i cred ca a avut puterea sa o faca onorabil. Eu am fost ?i sunt mândra de ei.

DDD - La promo?iile de dup? 1990 se observ? cu u?urin?? mai mult? superficialitate, ignorarea culturii umaniste, ?i nu numai, o s?r?cire a vocablarului ?i o vulgarizare a lui. Se pare c? se adânce?te conflictul dintre genera?ii, conflict care a existat întotdeauna.

Daca mâine s-ar întâmpla sa va fie elevi copiii celor carora le-ati fost diriginte, pâna în vara lui 1990, ce le-ati povesti despre adolescenta parintilor lor?

DDP  - Nu le-a? spune nimic altceva, decât cum erau ei la ?coal?.  Nu cuno?team mare lucru din via?a voastr? particular?. Dar, dac? fiecare ar veni cu copiii, le-a? spune adev?rul despre cum era fiecare. ?i adev?rul acesta eu nu-l v?d decât ciun?it, pentru c? nu-l v?d decât prin prisma unui obiect (matematica). Adev?rul, a?a în general, este mai greu – dar a? spune despre p?rin?i cum au fost…
Ei… Mai glumeam eu câteodat? cu unul mai moale: „M?i! Ai s? ai copii ?i o s? vii la ?coal? ?i ai s? întrebi: Nu ?tiu ce-i a?a molâu al meu copil?! Nu ?tiu cu cine seam?n??!”
As spune despre fiecare cum a fost, dar voi avea grija ca parintele sa ramâna în fata copilului sau cu un anumit statut. Acum depinde si de el, daca si-a mintit prea mult copilul… Atunci stam de vorba si daca copilul spune: mama sau tata erau teribili, erau cei „mai”… Atunci voi zice si eu:„Ei, daca spun ei asa… Am uitat eu!”

DDAD - De fiecare data ma bucura sa am în fa?a pe copiii fo?tilor mei elevi. Curios este ca, în astfel de situa?ii, nu am revela?ia faptului ca am îmbatrânit, ci retraiesc amintiri placute care îmi înfloresc sufletul ?i îmi dau sentimentul de tinere?e perpetua. Acelor copii le-a? povesti ce adolescen?i frumo?i ?i nemaipomeni?i au fost parin?ii lor, cât de ingenio?i erau când era vorba de ?otii, dar ?i cât de serio?i ?i responsabili deveneau atunci când condi?iile o cereau.


DDD - Adolescen?a ramâne adolescen?? indiferent de vremuri.
N-am cum s? mai fiu profesor copiilor vo?tri. Sunt prea b?trân. Dac? a? fi întrebat despre adolescen?a voastr?, le-a? spune a?a cum a fost, nu cum am dorit s? fie, eu, voi sau al?ii.

Ce ati dori sa ne mai spuneti, fara  sa existe o întrebare?

Vocea Dirigin?ilor No?tri

 - Ce as vrea sa va spun…
Nu m-am sim?it bine deloc, când, la 10 ani, am v?zut c? nu v-a?i întâlnit…  La unsprezece ani m-am întâlnit la o alt? revedere cu un coleg al vostru care spunea: n-o facem noi la 11, dar facem la 12 ani… ?i, mi-a p?rut r?u, atunci la 10 ani, c? nu v-a?i putut vedea. ?i v? spun, a?a, în afara întreb?rilor c? îmi pare foarte bine c? v? întâlni?i. ?i abia a?tept s? v? v?d pe to?i. Pe to?i care vin. Am în?eles c? unii sunt departe… (Domnul Diriginte Pur?uc)

- Cuvintele sunt uneori prea sarace pentru a exprima maretia unui OM, asa cum a fost Ioan Enea – «Nenicu». Vom marca pe calendarul timpului un remember: 20 ani.
Nu-mi dispare din memorie cu cât? insisten?? ne ruga, pe fiecare în parte, domnul diriginte Enea, s? organiz?m o revedere. ?i asta o f?cea pentru c? i-am fost dragi, pentru c? a ?tiut c? plantase în noi spiritul de echip?. Ne pare r?u c?, motivând lipsa timpului, nu vom avea ?ansa s?-l avem aproape în acea zi minunat?. Dar va r?mâne mereu în inima noastr? drept dirigintele care a ?tiut s? se fac? iubit de elevii s?i, un extraordinar profesor de francez? ?i un OM care ne-a inspirat ?i care ne-a d?ruit atât de mult... (Prin vocea Doinei Mocanu – Domnul Diriginte Enea)