Stau la marginea lumii, sub un tei, si numar anii… Cat sa fi trecut de când v-am vazut ultima data, dragii mei? Cat din viata noastra sa ni se fi scurs printre degete fara sa ne gândim unii la altii? Si cate clepsidre de nisip sa fi spart, în graba de a ne construi drumul în viata? Ne-am promis o data ca nu ne vom uita… niciodata. Si-aproape ca mi se facuse teama ca timpul si departarea ne biruisera. Dar s-a întamplat asa, sa sufle cineva boare de tei asupra noastra si sa ne reamintim ca, acum douazeci de ani, ne-am dat întalnire. La ceasul si în locul acesta. Sa o luam de la capat si macar cateva ore, cat va dura „reuniunea noastra de clasa”, sa redevenim cei care am fost.

Da Capo!

De cate ori, în viata, n-a fost acesta strigatul nostru de lupta?
V-ati gandit vreodata, dragii mei, cat de norocosi am fost să traim împreuna marea „rasturnare a lumilor”? Traiam într-o dictatura careia nu îndrazneam sa-i gandim capatul. Si intr-o zi, luandu-ne aproape pe nepregatite, lumea noastra si regulile ei s-au schimbat.

Da Capo! – natiune şi om, univers colosal şi univers marunt, toate si toti o luam de la capat.
Pentru noi, a fost sansa cea mare a vietii.
Adunasem, în trei ani si jumatate de scoala, de la dascalii nostri, o zestre nebanuita. Nu legile matematicii, ale fizicii sau ale chimiei, nu sintaxa si morfologia limbii, nici datele exacte ale istoriei – nu acestea erau comorile cele mai de pret pe care le însusisem, ci virtutile omului drept, ale învingatorului, pe care tot de la ei, mentorii nostri le-am deprins. Si cu aceste „arme” aveam sa pornim la drum…
Suntem ultima generatie „pe bune” care a învatat în regimul comunist. Dar suntem si prima generatie democratica, pentru care bacalureatul si primele zile de studentie s-au consumat alert, naucitor, în încercarea de a întelege ce ni se întâmpla. Schimbari majore, anticipatii depasite, efervescenta excesiva… Si-atât de multa încredere în viitor!

Da Capo! este conceptul care ne defineste, ca promotie. O luam de la capat, ca oameni tineri, o data cu o societate care şi ea o lua de la capat.
Poate nu am înteles exact, din ianuarie 1990 pana în iunie, cat de profund aveau sa se schimbe toate, cat pretuia libertatea de a spune ce gandesti, cât de mult ni se înmultisera sansele de a învinge, orice am fi vrut sa devenim… Dar în lunile acelea, luand-o de la capat o data cu lumea din jurul nostru, am pus în brazda samanta viitorului. Un viitor care, de-o bucata de vreme, e si putin „trecut”, e si putin „prezent”, si e, înca e, atat de mult „viitor”! Marele nostru castig a fost si e acela ca suntem mereu gata sa luam de la capat cate un nou drum, în profesie, în familie, în viata. Asta e marea lectie pe care am învatat-o, acum 20 de ani, ca mereu apare o sansa si ca trebuie sa folosesti tot ceea ce stii ca sa învingi!

Stam la marginea lumii, sub un tei, si numaram anii!..
Pe cei care au sa vina! Pentru ca, nu-i asa, dragii mei?, aceasta nu e decat prima reuniune de clasa dintr-un sir ce abia începe! De câte ori ne va fi dor de noi, cei din anul 1990, tinerii puternici care nu aveau nici o teama de a se avanta în fluviul vietii, nu avem decat sa dam semnalul pentru re-întâlnire!
Da Capo!